Ciocnirea culturilor
Bătălia de la Little Bighorn este o legendă a Vestului Sălbatic, desfășurată în defileurile râului Little Bighorn.
Combatanții au fost războinici din triburile Lakota Sioux și cavaleristii americani.
Bătălia de la Little Bighorn simbolizează ciocnirea a două culturi diferite: cea amerindiană și cea a Statelor Unite.
Această luptă a făcut parte dintr-o campanie strategică mult mai amplă, menită să forțeze capitularea triburilor Lakota și Cheyenne.
Numeroși lideri Lakota, printre care Sitting Bull și Crazy Horse, au acceptat să semneze Tratatul de la Fort Laramie.
Statele Unite doreau ca triburile să renunțe la viața nomadă.
Acceptarea tratatului însemna trecerea la o viață sedentară și dependența de subvențiile oferite de guvern.
Liderii Lakota, precum Sitting Bull, care purtau tatuaje amerindiene ca simbol al mândriei, au respins acest sistem.
Bătălia de la Little Bighorn prinde contur:
Tensiunile dintre Statele Unite și Lakota s-au intensificat atunci când locotenent-colonelul George Armstrong Custer a primit un ordin.
Ordinul era de a explora Black Hills (Munții Negri) din interiorul Marii Rezervații Sioux.
Generalul Custer trebuia să cartografieze regiunea, să găsească un loc potrivit pentru un viitor avanpost militar și să inventarieze resursele naturale.
Vestea descoperirii unor bogății minerale a provocat o invazie a minerilor, încălcând direct tratatul.
Statele Unite au negociat cu amerindienii pentru a cumpăra Black Hills, dar aceștia au refuzat.
Comandantul unei divizii militare a pus la punct o strategie pentru a angaja lupta cu indienii.
Strategia era de a-i forța să se întoarcă în Rezervația Marelui Sioux.
Însă stilul de viață nomad al triburilor Lakota și Cheyenne îi obliga să se deplaseze constant.
Niciun ofițer sau cercetaș nu putea ști cu certitudine cât timp un sat putea rămâne imobil.
Cele două tabere în recunoaștere:
Regiunea din jurul râurilor era un teren de vânătoare productiv.
Triburile se adunau regulat în număr mare la începutul verii pentru a celebra ceremonia Dansului Soarelui.
În timpul ceremoniei, Sitting Bull a avut o viziune cu soldați care cădeau în satul său. El a profețit că poporul său va obține în curând o mare victorie.
Indienii, despre care se credea că sunt campați undeva de-a lungul râului Little Bighorn, erau încolțiți.
Generalul Custer preia inițiativa:
Generalul Custer a ordonat un marș nocturn pentru a traversa valea râului Little Bighorn.
Astăzi, istoricii estimează că satul număra 8.000 de locuitori, dintre care 1.500 până la 1.800 de bărbați.
Planul inițial era de a se ascunde în munți, ceea ce ar fi oferit timp cercetașilor să localizeze satul indian.
Custer plănuise un marș de noapte și un atac în zori.
Totuși, cercetașii au raportat că prezența regimentului fusese detectată de războinicii Lakota.
Considerând că elementul surpriză a fost pierdut, el s-a temut că locuitorii vor ataca, provocând eșecul campaniei armatei.
Custer a ordonat un avanse imediat pentru a ataca satul și forța sa de războinici.
Comanda maiorului RENO
Maiorul Reno a mărșăluit aproximativ două mile, apoi a început să avanseze în aval spre extremitatea sudică.
Deși surprinși inițial, războinicii s-au grăbit rapid să respingă asaltul lui Reno.
Acesta și-a oprit unitatea și și-a format trupele, care au început să tragă asupra războinicilor ce avansau dinspre sat.
Războinicii călare și-au intensificat atacul împotriva forțelor lui Reno, punându-i în pericol flancul stâng.
El s-a retras într-o zonă împădurită de pe malul râului Little Bighorn, care oferea o protecție mai bună.
În cele din urmă, a ordonat o a doua retragere, de data aceasta către stâncile de la est de râu.
Cheyenne, comparând urmărirea trupelor în retragere cu o vânătoare de bizoni, i-au doborât pe soldați.
Soldații din spatele unității în fugă au suferit pierderi grele, deoarece războinicii galopau alături de ei și îi împușcau de la mică distanță.
Unitatea, acum fragmentată, a traversat râul Little Bighorn pentru a se regrupa pe înălțimile văii.
Un număr mare de războinici care veneau din acea direcție au forțat cavaleria să se retragă pe dealul unde amerindienii i-au asediat.
Sfârșitul bătăliei de la Little Bighorn
A doua zi, întăririle au sosit în ajutorul restului soldaților care fuseseră grav învinși și erau acum eliberați.
Cercetașii au descoperit cadavrele goale și mutilate ale unității generalului Custer pe crestele de la est de râul Little Bighorn.
Nu se va ști niciodată exact ce s-a întâmplat cu unitatea lui Custer.
Datorită relatărilor indienilor, descoperirilor arheologice și poziției corpurilor, istoricii pot reconstitui acea parte a Bătăliei de la Little Bighorn unde a fost prezent Custer, deși multe întrebări rămân fără răspuns.
Din motive încă neclare, trupele s-au retras și s-au regrupat pe deal.
Aproximativ 40-50 de oameni din cei 210 inițiali au fost încolțiți pe dealul unde astăzi se află un monument de piatră.
Sute de războinici Lakota și Cheyenne i-au încercuit.
Spre finalul luptei, soldații, unii pe jos, alții călare, au încercat o evadare disperată.
Toți au fost doborâți și uciși în câteva minute.
Un număr superior de soldați și o putere de foc copleșitoare au pus capăt părții din Bătălia de la Little Bighorn care îl privea pe Custer.
Consecințele Bătăliei de la Little Bighorn
- Bătălia de la Little Bighorn a fost o victorie de moment pentru Lakota și Cheyenne.
- Moartea generalului Custer și a trupelor sale a devenit un punct de raliere pentru Statele Unite, care și-au intensificat eforturile de a forța popoarele indigene să se stabilească pe teritoriile rezervațiilor.
- Cu mai multe trupe pe teren, terenurile de vânătoare ale tribului Lakota au fost invadate de puternice corpuri expediționare ale armatei, determinate să-i cucerească pe amerindieni.
- Majoritatea celor declarați „ostili” s-au predat în anul care a urmat luptei, iar Black Hills au fost confiscate de guvernul american fără nicio compensație.
